Nu are un glob de sticlă cu care să prezică viitorul, nu face vrăjitorii, dar ne spune că avem un singur trecut și mai multe „viitoruri”, pe care ni le poate descrie, pentru fiecare în parte, cu metode științifice. Diana Stafie este Foresight Strategist, spune că ne vom intersecta tot mai mult cu tehnologia, așa că vom avea nevoie de discernământ, dar și de capacitatea de a colabora – cu alți oameni, dar și cu mașinile. În același timp, subliniază că imaginația și gândirea critică vor deveni super-puteri. Cu ce se ocupă și de ce, vedeți în răspunsurile de mai jos.
Livia Dilă: Ce înseamnă, mai concret, meseria ta, Foresight Strategist? Cum ajuți companiile cu care lucrezi?
Diana Stafie: Meseria mea pornește din curiozitate și nevoia de a fi pregătit. E despre a gândi în alternative și a fi cu un pas înainte. Studiul viitorului – foresight-ul – nu e despre a prezice viitorul, ci despre a-l înțelege în toată complexitatea lui, prin scenarii, semnale de schimbare, trenduri emergente. Împreună cu organizațiile, scanăm ceea ce se întâmplă în jurul lor și creăm „hărți de viitor” – adică scenarii posibile. Apoi le ajutăm să-și testeze strategiile în fața acestor scenarii, ca să devină mai reziliente, mai agile și mai pregătite pentru orice schimbare ar apărea.
Într-o lume plină de incertitudine, eu ajut organizațiile să nu se blocheze în „ce știm acum”, ci să exploreze ce se poate întâmpla.
Livia Dilă: Ce principii sunt valabile în cazul unui tânăr? Cum poate el să fie mai stăpân pe un viitor bun, pe care și-l dorește?
Diana Stafie: Primul principiu e să nu aștepte ca viitorul să i se întâmple, ci să-l modeleze. Îi încurajez pe tineri să fie curioși, să învețe din cât mai multe surse – nu doar din școală – și să-și antreneze imaginația. Să se uite la schimbările din jur, să înțeleagă care sunt noile provocări și oportunități, și să-și pună des întrebarea: „Ce-ar fi dacă?”
Am fost recent într-un liceu din București și am întrebat: „Ce vă sperie cel mai mult când vă gândiți la viitor?” Un băiat a ridicat mâna și a zis: „Că poate n-o să conteze nimic din ce facem azi.”
Asta mi-a rupt un pic inima. Dar m-a și motivat. Pentru că exact aici intervine foresight-ul – nu ca să dăm răspunsuri perfecte, ci ca să reconstruim un sens. Un tânăr nu trebuie să știe acum exact ce va fi „când va fi mare”. Dar poate exersa cum să ia decizii mai bune în incertitudine. Eu cred că un tânăr nu trebuie să aștepte să i se spună cum va fi viitorul – ci să învețe să-și pună întrebările potrivite despre el. De exemplu, în loc de „ce vreau să fiu când voi fi mare?”, poate începe cu „ce tip de lume îmi doresc?” și apoi „ce pot face eu ca să contribui la ea?”. O minte curioasă, capabilă să observe și să conecteze idei aparent diferite, va fi mereu cu un pas înainte.
Și e important să exerseze gândirea de viitor nu doar în teorie, ci prin joc, conversații, explorare. Noi am conceput un material în acest sens, care îi poate ajuta. Este un manual despre viitor, foarte plăcut vizual – în stil de comic book – și care, în jurul a 5 personaje cu super puteri, te poartă într-o călătorie despre viitor, cu multiple exerciții și întrebări. Este disponibil gratuit, atât în română, cât și în engleză aici.
Livia Dilă: Ai creat de curând o agendă, ORACOL – Tu și Viitorul. Ce găsim acolo? Nu cred că este vorba despre caietul de amintiri din anii ’80…
Diana Stafie: Ei bine… ba da. De acolo a pornit. Dintr-un moment de nostalgie pură. Am găsit într-o cutie veche oracolul meu din școala generală – file colorate, întrebări naive, prietenii scrise cu pixul cu gel. Dar în același timp, m-am întrebat: Dacă am reimagina acel spațiu? Dacă l-am transforma într-un instrument pentru conversații reale despre viitor?
Așa a apărut ORACOL – Tu și Viitorul.
Este un ghid pentru tineri, un soi de jurnal-joc, în care introspecția se împletește cu imaginația și conversațiile inspiraționale. E structurat în trei părți:
1. Prieteni și percepții – aici avem întrebări clasice, exact ca în oracolele de altădată, dar și întrebări despre viitor. Nu doar „Care e artistul tău preferat?”, ci și „Cum crezi că va arăta muzica în viitor?”, cu exemple reale de inovații din zilele noastre, cum ar fi Natura ca artist pe Spotify sau holograma lui Tupac la Coachella.
2. Reflecție personală – spațiu pentru a-ți imagina și contura viitorul pe care ți-l dorești.
3. Conversații cu viitorul – explorarea profesiilor viitorului și exerciții creative, precum scrierea unei scrisori către sinele tău din viitor.
Este un instrument conceput impreuna cu o tânără GenZ care își modelează viitorul as we speak, dar si cu input de la profesori, psihologi sau parinti. Acest oracol aduce împreună două generații – Millennials și Gen Z – și creează o punte între amintirile de ieri și viziunile de mâine. Viitorul ne aduce împreună!
Livia Dilă: Ce-ți spune viitorul, Diana? Care sunt modurile de gândire pe care trebuie să ni le cultivăm în prezent pentru a putea stăpâni schimbările din lumea viitorilor ani?
Diana Stafie: Cred că una dintre cele mai mari capcane e să căutăm „rețete” pentru viitor. Să vrem lista aia scurtă cu trei competențe magice și patru pași de urmat. Dar adevărul e că viitorul nu e o destinație cu Google Maps. E o lume în construcție, mereu în mișcare.
Așa că nu-i despre ce știm, ci despre cum gândim. Avem nevoie să ne antrenăm gândirea în scenarii, să devenim confortabili cu întrebări fără răspuns imediat sau binar și să ne dezvoltăm capacitatea de a observa schimbările din jur ca oportunități de adaptare.
Viitorul nu va premia rigiditatea sau certitudinea, ci disponibilitatea de a regândi ceea ce știm, în moduri noi.
Lumea se schimbă rapid, iar cei care vor naviga bine prin aceste schimbări sunt cei care pot învăța, dezvăța și reînvăța. Ne vom intersecta tot mai mult cu tehnologia, așa că vom avea nevoie de discernământ, dar și de capacitatea de a colabora – cu alți oameni, dar și cu mașinile. În același timp, imaginația și gândirea critică vor deveni super-puteri.
Livia Dilă: O pregătire de calitate în școală conține și educația pentru viitor (futures literacy)? Sau este nevoie de abordări noi, mai creative, suplimentare?
Diana Stafie: Futures literacy / Educația pentru viitor nu înseamnă să adăugăm o nouă materie în orar. Nu vreau ca toți elevii să devină futuriști sau să învățăm „futurologie” la clasă. Ce îmi doresc este ca viitorul să fie o perspectivă prezentă peste tot.
De exemplu, la biologie putem discuta despre imprimarea 3D de țesuturi sau carne crescută în laborator. La arte – despre colaborarea dintre oameni și AI în creație. La științe sociale – despre impactul demografiei asupra pieței muncii sau despre migrație ca fenomen global.
Din păcate, școala noastră încă predă mult despre trecut și prea puțin despre viitor. Educația pentru viitor nu înseamnă doar tehnologie, ci și capacitatea de a gândi în scenarii, de a anticipa și de a lua decizii bune într-o lume incertă. E nevoie de exerciții de imaginație, de întrebări deschise, de provocări care nu au un singur răspuns corect.
Viitorul nu trebuie să fie o materie, ci o perspectivă transversală. Cu cât învățăm mai devreme să ne uităm critic și curios la „ce urmează?”, cu atât ne vom simți mai pregătiți – nu copleșiți.