De ce sunt periculoase jocurile de noroc?

Tinerii care joacă frecvent încep să lipsească de la școală, să mintă, împrumută bani sau chiar fură, în speranța că vor câștiga din nou. Devin nervoși, speriați, de multe ori consumă alcool sau droguri. Când încep să joace, nu se mai pot opri, se ascund de familie, cheltuie până la ultimul ban și chiar pe […]

Cum le vorbim copiilor. Franța, în apărarea contra pornografiei

Ce ziceți, să ne preocupe ce se mai întâmplă în lume, mai ales în domeniul educației? Să ne inspirăm dacă este vorba de un lucru bun? Să nu fim fataliști și să ne luptăm pentru bine, mai ales pentru copiii noștri? Sper că nu este șocant subiectul, nu trebuie ascuns sub preș, mai ales că […]

Sub Cuza Vodă, părinții primeau amendă când nu trimiteau copiii la școală

Dacă treceți pe la Universitate, în București, atunci să știți că această clădire impresionantă, în care s-a studiat de-a lungul vremii, a fost construită în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în 1864. La fel cea din Iași, in 1860. Sunt unele dintre marile realizări ale Unirii Principatelor, -greșit spus Mica Unire, după cum precizează istoricul […]

La ce ne ajută teatrul?

Încrederea în sine, stăpânirea emoțiilor sunt de neprețuit și când ești mic și când ești mare! Iar asta oferă teatrul atunci când facem cursuri. Când privim o piesă de teatru, însă, o lume de emoții, idei sau situații ni se deschide în fața ochilor, ca să înțelegem mai bine lumea, prin talentul actorilor!

De ce să facem sport? Ne spune un antrenor personal

Mersul pe jos, urcatul scărilor, alergatul sunt lucruri gratuite pe care le putem face. Și la urma urmei, este mai important să faci ceva mișcare decât deloc, spune Alex Ghica, antrenor personal și instructor de fitness. Stăm foarte multe ore pe zi cu telefonul în mână și cu poziția capului în jos. Asta pune presiune […]

Grija față de animale

La circ sau în ferme, animalele nu trebuie chinuite! Dacă le e sete sau sunt agresate, suferă la fel ca noi!

Ce este bullyingul?

Bullyingul este o problemă pentru copii, dar este responsabilitatea adulților să știe să intervină.

Ce este discriminarea?

Toți suntem diferiți și trebuie să avem șanse egale!

De ce să reciclezi dozele din aluminiu?

După ce-ți bei băutura, dacă vrei să reciclezi doza de aluminiu, și bine faci, spal-o! Altfel este în zadar, inutil! Dozele care încă au produs în ele nu se pot recicla!

Oare știm cât de prețioasă este libertatea?

Ne amintim ce înseamnă un dictator? Oamenii din Rusia văd la televizor numai ce dorește Vladimir Putin, președintele lor, care a interzis cuvântul război, pronunțat sau scris, în legătură cu invadarea Ucrainei. Pentru majoritatea rușilor nu există sutele de mii de ucraineni care fug din țara lor, distrusă de bombardamentele rusești, ducând cu ei doar […]