Chiar suntem curioși ce mai faceți, dragi copii, cum faceți lecții, dar și cum vă distrați și cum vă jucați….numai în casă !!! E nevoie de inventivitate, dar și de calm, pentru a trece cu bine de această perioadă, ce devine din ce în ce mai încordată.
Am stat de vorbă cu trei fetițe, două surori, Maria și Ana Drumea, clasa a IV-a și I, dar și cu Evelyn Steriopol, clasa a III-a.
Evelyn spune că nu e așa ușor precum s-ar crede să fii școlar și că perioada asta i se pare ca la școală, de vreme ce mama ei îi tot spune să treacă la lecții…Nu are teme online, dar face la matematică aproximativ 20 de exerciții din culegere și 10 din manual, pe zi, asta pentru că doamna învățătoare nu ratează ocazia de a trimite aceste teme pe grupul de WhatsApp al părinților. Plus la română, la științe, la engleză, la ‘’civică’’…

Eu mă consider încă mică, spune Evelyn, sunt cu gândul mereu la joacă, așa că mama ei îi face programul de studiu.
Maria este mai mare, este deja în clasa a IV, reușește să se organizeze singură. Începe temele pe la prânz, atunci când le primește pe WhatsApp și le termină seară. Are lecții la matematică, română, engleză și muncă independenta.

Dar când face pauze aleargă prin casă…da, îi face plăcere să alerge, poate și visa în timpul acesta !!! Sau se relaxează uitându-se pe telefon. Dacă nu înțelege ceva la teme caută pe google sau o întreabă pe mama ei, într-un final.
Ana nu ne-a spus prea multe, dar se străduiește să facă toate fișele așa cum trebuie , pentru ca apoi să se dedice jocurilor pe telefon- sigur, cu măsură, impusă de mami..- și să sară, după cum ați văzut, pe trambulină !

Maria spune că simte că e destul de grav ce se întâmplă. Îi este dor de joaca din pauze și chiar de la ore..din drumul spre casă, cu colegii, iar aici ochii i se umplu de lacrimi..
Era frumos că oamenii nu trăiau cu frică, spune ea, puteam să mă distrez cu prietenii pe stradă..acum nu se mai poate…Dar îmi place că am timp să desenez mai mult- este pasionată, are talent și lua lecții de pictură până la debutul pandemiei de coronavirus- și să citesc !

Evelyn, deși spune că îi este dor de colegi, nu se plictisește, face sport cu tatăl ei, gătește cu mama și uneori mai dansează. Dar toate s-au oprit în loc, remarcă ea, înainte de pandemie puteam să merg în parc, la mall, la cor, aveam spectacole…Și ne arată cu mândrie diplomele și trofeele !

Ne-a făcut plăcere să ne împărtășească din gândurile lor și le mulțumim !
Să ne trimiteți comentarii, va rugăm, să ne spuneți cum vă petreceți timpul, cum faceți sport și ce ați mai inventat ca să treacă timpul mai frumos !
2 Comments