- 17 March, 2020
Saint Patrick’s Day
Astăzi, 17 martie, este sărbătorit, ca în fiecare an, Sfântul Patrick, dar și ziua națională a Irlandei. În această perioadă, însă, din cauza epidemiei de
Astăzi, 17 martie, este sărbătorit, ca în fiecare an, Sfântul Patrick, dar și ziua națională a Irlandei. În această perioadă, însă, din cauza epidemiei de
’’O societate nu este reprezentată doar de vârfurile sale, ci de nivelul mediu al oamenilor care trăiesc în acea societate și de condițiile sale de
Zilele acestea, lumea științifică lucrează înfrigurat să găsească o soluție pentru noul coronavirus, un vaccin, un medicament, ceva care să ne protejeze, să stopeze extinderea,
Carantina este o tehnică veche, din secolul al XVII-lea, care înseamnă să izolezi într-un loc o persoană sau un grup de persoane care au o
Vestea bună este că da, și în număr foarte mare, peste 27.000 de oameni. În China, spre exemplu, decesele și-au micșorat numărul, iar îmbolnăvirile se
Azi m-am bucurat de postarea unei prietene, Anca Boeriu Muntean. Cu atât mai mult, cu cât am pus în practică de două zile, sfatul altei
Christian Iorgoveanu trăiește și învață în Statele Unite ale Americii. A fost elev la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din Bucureșți. Până în
Dacă acum îți e cald, acum îți e frig, tremuri, transpiri, îți ard obrajii, nu este nicio îndoială, este vorba de febră. Medicii consideră că
Pentru o viață sănătoasă, mâncați fructe și legume! Cam 5 pe zi! Dar de ce nu trebuie să uităm asta și să ne supraveghem mereu
Brexit este ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, care a avut loc la 31 ianuarie 2020. În acest moment este o perioadă de tranziție de